Arhitectura istorică constituie o parte importantă a bagajului genetic al comunităților, în măsura în care mediul construit este o manifestare vizibilă a moștenirii lăsată de generațiile trecutului. Patrimoniul cultural construit, odată recunoscut, cunoscut și investit cu semnificație, devine un instrument de înțelegere a lumii și un liant și ferment comunitar ce contribuie la armonizarea dintre oameni și a oamenilor cu mediul în care se manifestă, în care trăiesc, muncesc sau …

Patrimoniul construit are potențialul de a deveni piatra de temelie în construcția unei comunități incluzive și implicate, cu condiția unei gestiuni urbane de substanță, care încurajează inovarea socială și demersul participativ. Cointeresarea comunității locale în protejarea și regenerarea țesutului istoric urban necesită un angajament colectiv și colaborarea tuturor factorilor de decizie. Este, de asemenea, nevoie de pasiunea operatorilor culturali, determinarea societății civile, disponibilitatea autorităților și de creativitatea mediului de afaceri. …