Esplanada Gării de Nord
Urbanism habsburgic, sistematizare comunistă

Modul în care trăim în oraș și felul în care interacționăm cu acesta este continuu modelat de ansamblul regulilor care dictează amplasarea clădirilor, configurația spațiilor publice și, în general, întregul proces de planificare urbană. Acest proces se supune, la rândul său, diferitelor paradigme specifice fiecărei epoci. În turul de față, ne concentrăm asupra unui bulevard care surprinde două etape importante de dezvoltare ale Timișoarei, ca un pretext pentru a descoperi diferite principii de urbanism.

Traseul urmărește partea aflată la nord de Bega a Bulevardului General Ion Dragalina, de la cele două laturi care prezintă abordări radical diferite ale unui front stradal către un curs de apă (riverfront), până la Gara de Nord. Parcursul, deși scurt, oferă șansa participanților de a observa și discuta aplicat despre noțiuni de urbanism, precum aliniamente stradale, tipologii de parcele, diferite tipuri de țesut urban și cum ne influențează acestea percepția.

Propunem o incursiune în meseria de urbanist și a principiilor sale de-a lungul vremii, cartând evoluția cartierului de la momentul în care acesta a fost trasat „la planșetă” în secolul al XVIII-lea de către habsburgi, trecând prin amplul proces de sistematizare din perioada socialistă și finalizând cu oportunități pentru viitor, inclusiv cum ne putem implica noi, ca cetățeni, în modelarea orașelor noastre.

vezi turul pe hartă
pe jos
Durata: 3h
Distanța parcursă: 450 m
Număr maxim de persoane:30
Acest tur se desfășoară fără pauză.
Data Pentru moment acest tur nu are o dată stabilită.
Pentru moment nu se fac înscrieri pentru acest tur.
Anunță-mă când vor avea loc înscrierile. Te rugăm să citești Termeni & Condiții.